Sunt interesat de parerea interlocutorilor de pe forum asupra catorva chestiuni:
A avut timp sa se invecheasca? Daca da, a devenit un film clasic?
Este sau nu un film ideologic?
Este un film de arta sau doar unul comercial?
A meritat Oscarul pentru cel mai bun regizor in 2003?
Filmul e de factura suprarealista sau expresionista?

"The Pianist" este cel de-al douazeci si saselea film al lui Roman Polanski, film cu care a castigat 3 premii Oscar, 2 premii Bafta, 2 Golden Globe si un Golden Palm la festivalul de film de la Cannes. Subliniez ca a castigat si 7 (!!!) premii Cesar in 2003. Filmul abordeaza o tema (ras)discutata - aceea a holocaustului - si o expune pe marile ecrane intr-un mod destul de original. La cate premii a castigat acest film, a-l vorbi de rau e ca si cum ti-ai atarna streangul de gat. Pelicula are patru planuri determinante, (1) pianistul Wladislaw Szpilman si (2) comunitatea evreiasca, pe de o parte, si (3) agresorul german si (4) atitudinea pangermanista de cealalta parte.
Filmul se desfasoara in ordinea cronologica corecta data de istorie, dramatic, chiar tragic, pe alocuri, intr-un spatiu concentrationar, dictatorial, regularizat de un curent de gandire oficial, cenusiu, greu de suferit. Insemnatatea tuturor acestora este din pacate minimalizata de momentele lasate prea lungi, si care se repeta obsesiv, cu etichete si clisee greu de sesizat.
Am avut senzatia, urmarind filmul, ca in puncte cheie Polanski a ratat diferenta intre cognitiv si afectiv, arborand un drapel national in locul unuia artistic. Din aceasta ratiune "The Pianist" este mai intai de toate exponentul unui curent socio-politicsi abia dupa aceea pelicula care a castigat, cum am spus, 3 Oscaruri, 2..., 2... etc etc. Ca a prins la public o dovedesc din plin aceste premii, toate, ca este un film politic, o arata sublinierea pe care am facut-o la inceputul acestui text: 7 premii Cesar si 8 mari premii la festivalul filmului polonez. Europenii l-au apreciat mai mult decat americanii pentru ca, pur si simplu, ceea ce prezinta el s-a intamplat in Europa si nu in alta parte.
Asadar, da, "The Pianist" este un film bun, un film foarte bun, afectat insa de incapacitatea regizorala de a uita un trecut dureros si tragic.
Nota mea pentru acest film: 9/10.

ovidiu, scz daca deranjez, sa stii ca nu e cu intentie... pentru curiozitatea mea... am vazut ca sunt multe filme comentate de tine... le-ai vazut pe toate??
sa nu interpretezi ca am ceva cu tine sau eu mai stiu ce iti trece prin cap ... sunt doar curios
promit ca nu o sa mai fiu off dupa raspuns

Eu banuiesc ca le-a vazut. Oricum ar fi insa, asemenea comentarii, chiar preluate daca ar fi, au atat un puternic rol educational, cat si un rol de atragere a cat mai multi cinefili in comentarea anumitor filme. Marturisesc insa ca nu am vazut majoritatea filmelor comentate de Ovidiu, asa ca ma multumesc sa citesc opinia lui despre ele.

_________________
Ma irita cretinii care se cred inteligenti. Pe ceilalti cretini ii ignor.

pai de asta eram si eu atat de curios... ca nu vad (sau nu imi dau seama) sa fi preluat de pe vreun site... daca le-a vazut pe toate tot respectul meu pt ceea ce face... daca nu tot il respec pentru importanta care o da

l.e: tine-o tot asa

Va multumesc foarte mult pentru comentariile pe marginea acestui subiect. Cat despre intrebari, voi incerca sa va raspund la toate.
Pentru Soparla. Da, am vazut orice film despre care mi-am spus parerea. Daca nu l-as vedea, nici macar nu as avea curajul sa spun ceva, pur si simplu mi-ar fi rusine. M-as simti asemeni celor mai multe personaje din viata "filmata" a Romaniei de azi - in genul "habar n-am, dar imi dau cu(sic!) parerea".
Pentru Avocatul31. Da, citesc cat mai multe recenzii internationale inainte de a-mi spune parerea. Motivul este unul singur: e posibil ca, odata publice, cuvintele mele sa fie citite de cineva care are nevoie de informatii corecte. Se poate ca eu, in calitate de amator, sa nu sesizez anumite aspecte pe care un critic de film profesionist le vede foarte usor. Atunci cand parerea mea nu coincide, in linii generale, cu ceea ce se spune despre film, atunci subliniez asta in comentariu. Dar este al naibii de important pentru privitorii neavizati sa faca macar diferenta intre comercial si artistic. Tu indeplinesti rolul educativ prin transpunerea/integrarea/re-imaginarea in lumea filmului pe care il traduci. Altfel, nu ai putea traduce. Ai ales drumul greu, motiv pentru care te felicit. Eu nu traduc - apreciez ca nu cunosc o limba straina atat de bine. Dar incerc sa contribui la imensul rol educativ al filmului prin niste comentarii care, daca ajuta o singura persoana in lumea asta sa vada sau sa inteleaga un film, sunt o mare multumire sufleteasca.
Tot pentru Soparla. De citit citesc recenziile pentru ca filmul este unicul hobby pe care il am. In viata de zi cu zi sunt un simplu agent de vanzari care munceste ca sa traiasca, sau "sales representative", cum m-au botezat oamenii aceia, desi profesia pentru care am fost educat este aceea de profesor de limba romana. In timpul putin care ramane stau alaturi de familie si vad filme.
Pentru Kprice. Al treilea Reich si faptele nazistilor au marcat definitiv aceasta lume. Asta o stim. Dar tocmai acel amalgam de senzatii tulburatoare despre care vorbeai, acela nascut din transpunerea suprarealista a unor sentimente in proiectie pe marele ecran, tocmai el e in stare a abate atentia privitorului dinspre ideologic spre orice altceva. "Pianistul" este, fara doar si poate, un film bun. Si eu l-as recomanda cu aceeasi caldura ca si tine. Dar in calitate de demers cultural, fiind privit de mine cu maxima atentie, as spune ca este un esec. Cred asta pentru ca, desi sunt un permisiv si un tolerant, apreciez marea diferenta dintre film si cartea din care a fost inspirat. In textul original, in memoriile tulburatoare ale lui Wladislaw Szpilman (am privilegiul de a fi citit cartea in limba engleza, promit sa traduc cateva pagini esentiale si sa le postez), exista deopotriva evrei buni si evrei rai, polonezi albi si polonezi negri, nazisti de ucis si nazisti de tinut in viata. In film, evreii joaca la culoarea alba, iar nazistii raman cu negru. Pe scurt, toate acestea m-au facut sa vad in "Pianistul" un film de propaganda si un lamentabil demerc cultural/cinematografic - desi este un film nemaipomenit. "Lista lui Schindler" nu este acelasi lucru. "The Reader" - din pacate nu l-am vazut. Voi incerca maine.

Dupa cum ati observat, probabil, in deschiderea acestui subiect, am adresat cateva intrebari. Ele sunt importante, prin raspunsurile lor, pentru acei oameni care, din motive obiective, au asa de putin timp incat trebuie sa stie dinainte daca merita sau nu sa stea o ora sau doua sa vada un film. Ultima intrebare era daca filmul este suprarealist sau expresionist.
La baza, expresionismul a aparut in cultura moderna in pictura, ca reactie la mai vechiul academism, consacrat prin conventiile estetice. El a decis ca libertatea de creatie este absoluta si ca expresia se afla inaintea formei. Incepand cu anii 1930, expresionismul a devenit tinta preferata a ideologilor nazisti, care ii considerau pe artistii apartinand acestui curent drept dusmanul absolut al rasei ariene.
Pe de alta parte, suprarealismul denumeste un curent literar si artistic avangardist care proclama totala libertate de expresie.
Ei bine, ca sa revin, "The Pianist", desi proiectat cu tendinte suprarealiste distincte, mature, chiar elegante, a fost regizat prin prisma expresionismului.

Acum traducerea in limba romana. In al doilea razboi mondial, unii artisti au murit pentru ca apartineau orientarii expresioniste, adica expresia prima in fata formei. Dupa sase decenii, un regizor cumplit de bun a facut un film despre oameni care au murit in al doilea razboi mondial. Si mai ales despre unul care a supravietuit. Maniera in care a facut filmul denota personaje bune si personaje rele. Evrei si nazisti. Asta este suprarealism. Dar filmul s-a dorit a fi expresionist!!! - macar ca o coborare in berna a drapelului cultural in amintirea celor care au suferit si si-au pierdut viata. In mod firesc, ideologia nu trebuie sa afecteze filmul. De data asta s-a intamplat. Dar repet: s-a intamplat intr-un film bun.