Parcul CopouDaca treci prin parcul Copou , o sa vezi ca totul e atat de verde si placut incat nu ai vrea sa mai pleci.Fie ca ploua , fie ca e foarte cald , racoarea pe care copacii o dau e foarte linistitoare.Parcul arata mult mai bine decat anul trecut , asta poate pentru ca este si campanie electorala , ca doar asa e moda pe la noi...
Tot in parcul Copou este si
Teiul lui EminescuTeiul lui Eminescu este un tei argintiu vechi de circa 250 de ani, aflat în Parcul Copou din Iaşi. Acest copac, denumit şi "copacul îndrăgostiţilor", este locul unde poetul Mihai Eminescu îşi găsea inspiraţia [1]. În plimbările prin Copou, Mihai Eminescu s-a îndrăgostit de tei, venind deseori să-şi adune gândurile sau să discute cu bunul său prieten, Ion Creangă, pe o bancă aflată la umbra protectoare a teiului [2].
Acest tei este cel mai vechi copac din Grădina Copou. Trunchiul teiului, rămas gol în urma putrezirii, a trebuit să fie plombat cu mortar şi consolidat cu manşoane (cercuri) de metal, iar ramurile sunt sprijinite în console.
Teatrul Naţional Vasile AlecsandriConstruită în Iaşi, pe locul vechii primării, între anii 1894 şi 1896, clădirea Teatrului Naţional este considerată a fi cel mai vechi şi cel mai frumos lăcaş de acest gen din ţară.
Planurile clădirii aparţin celebrilor arhitecţi vienezi Fellner şi Helmer, ce au proiectat construcţii similare din Viena, Praga, Odessa, Zürich.
Inaugurată odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la Iaşi.
În anul 1956, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, teatrul ieşean primeşte numele marelui poet, dramaturg şi om de cultură Vasile Alecsandri (1821 – 1890).
Clădirea Teatrului Naţional este o veritabilă bijuterie arhitectonică adăpostind adevărate monumente de artă: Cortina pictată în 1896 de meşterul vienez M. Lenz şi terminată de unul din discipoli, prezintă în centru o alegorie a vieţii, cu cele trei vârste, iar în dreapta, alegoria Unirii Principatelor Române (Moldova, Transilvania şi Ţara Românească); Cortina de fier, pictată de Al. Goltz, cu motive ornamentale dispuse simetric, separă etanş scena de restul sălii; Plafonul pictat de Al. Goltz, în culori pastelate, reprezintă alegorii paradisiace, fiind ilustrat cu nimfe şi îngeri şi încadrat în stucatura rococo; Candelabrul din cristal de Veneţia cu 109 becuri.
În prezent, această clădire găzduieşte şi Opera Română.
Bojdeuca lui Ion CreangăBojdeuca lui Ion Creangă este o casă din cartierul Ţicău, Iaşi, în care a locuit între anii 1872 şi 1889 marele povestitor Ion Creangă. Pragul acestei case a fost trecut şi de însuşi Mihai Eminescu, bun prieten al lui Creangă. Căsuţa, având două camere dispuse de o parte şi de alta a unui antreu, a devenit muzeu memorial la 15 aprilie 1918, restaurări având loc în anii 1942 şi 1985.
Merită menţionat faptul că Bojdeuca lui Ion Creangă este prima casă memorială din România. Primul muzeograf care a prezentat Bojdeuca celor ce veneau să o viziteze a avut dreptul să locuiască în mica bucătărioară din stanga intrării, împreună cu soţia, trei copii şi bunica. La vremea sa, Ion Creanga era recunoscut pentru faptul ca la casuta sa din Ticau detinea un grup destul de mare de pisici (aproximativ 30), iar fiecare purta cate un nume asociat unei persoane reale din viata sa. Spre exemplu, intotdeauna a avut o pisica pe nume Marioara ca si pe matusa sa zgarcita din satul natal Humulesti.
Rapa GalbenaNumele "Rapa Galbena" sau "Esplanda Elisabeta" denumesc zona de trecere dinspre bulevardul Copou spre Gara. Zona a fost in trecut una din probleme Iasului, insa a fost transformata in monument istoric dupa amenajarea ei si transformarea intr-un loc de promenada.
Rapa Galbena este inclusa pe Lista Monumentelor Istorice din 2004 si este unul dintre putinele obiective istorice a caror renovare s-a incheiat chiar mai devreme de termenul stabilit. Nu cu foarte mult inainte de termen (2 saptamani), insa la timp ca 2007 sa gaseasca zona cu un nou aspect.
Zona a purtat in trecut denumirea de "Esplanada Elisabeta". In perioada in care amenajarea punctului de trecere intre Copou si strada Garii au fost finalizate (1900), era la moda ca strazile sa poarte nume princiare. Astfel, "autoritatile au zis strazii ce venea dinspre Pacurari: "Regina Elisabeta", esplanadei "Principesa Maria" iar bulevardului spre gara "Ferdinand" (Ion Mitican, Vechi locuri si zidiri iesene, vol. I). Era modul iesenilor de a-si aminti de Casa Regala a Romaniei.